Andreea Bălan este foarte fericită de când a devenit pentru prima oară mămică, în urmă cu cinci luni. Deşi munceşte foarte mult, ba concerte, ba filmează pentru emisiune, vedeta încearcă să petreacă cât mai mult timp cu fiica ei.
Mai mult decât atât, visul Andreei Bălan de a deveni mireasă se va îndeplini în foarte scurt timp, exact aşa cum işi doreşte cântăreaţa. Ea se va căsători cu partenerul ei de viaţă, actorul George Burcea, pe o plajă din America.
Însă, se pare că dincolo de zâmbetul pe care îl afişează constant, cântăreaţa a avut anul trecut un moment în care a suferit teribil, iar totul a ieşit la iveală aseară, atunci când un moment artistic din emisiunea pe care o jurizează i-a adus lacrimi în ochi. „Dacă daţi un prim-plan o să vedeţi că am lacrimi în ochi. Îţi spun şi de ce, eu sunt fana lui Prince şi anul trecut, când a murit, am suferit teribil pentru că eu am fost şi l-am văzut live la două concerte. Sunt fana lui şi piesa e piesa mea preferată din muzica mondială. Este piesa mea de suflet„, a mărturisit Andreea Bălan.